întâlnire cu Ioan Es. Pop

Miercuri, 28 februarie 2007
5: 00 AM

am spart din greşeală o halbă de 0,5 plină cu suc. acum mănânc spaghetti am văzut filmul against the ropes am ajuns la 90 kg norocul meu că-s înalt am avut o nouă criză existenţială nimic grav însă. muzică lentă picioarele goale reci îmi pun nişte şosete cu călcâiele rupte. alaltăieri la nina mi-a jucat iar feste privirea şi ziua de dinainte şi a mai fost înainte dar nu ştiu dacă mai notez lucrurile astea pentru că au devenit atât de obişnuite încât nu mai mi-e frică de ele. lunea asta la atelier l-am avut ca invitat pe ioan es. pop l-am descusut destul de bine de altfel ne-a şi spus de la început că nu are secrete. despre omul din spatele poetului pot să spun că păstrează aceeaşi aromă ludică pe care o întâlnim şi în poeme. dacă mai scrie? pentru că am citit acum doi trei ani în jurnalul naţional că nu fiindcă poetul consideră că a spus tot ce avea de spus cât de bine putea şi tot ce ar urma de acum ar cădea în capcana repetiţiei. nu mai scrie acel articol a anticipat a servit ca scuză mai mult sterilitatea care avea să urmeze conştientă deci. de fapt nu prea mai scrie pentru că în ultimul timp i s-a propus o carte-obiect- se vor tipări 30 ele sunt din aramă cu desene ale unui pictor celebru etc. ( ,, şi dacă nu se vând cărţile măcar vând metalul şi scot din bani” glumeşte ioan es. pop) pentru care a mai scris nişte poeme altele le-a preluat din volume vechi ( de altfel în curând o să apară o antologie—aici a glumit din nou “nu mai scriu dar public” iar nina şi cu mine am precizat importanţa unei retipăriri. poate se va face o lansare şi la bibliotecă ioan es. pop fiind complezent la oferta ninei ). în genere aceste cărţi-obiect ca să nu las nelămurită problema se vând la preţuri mari pentru biblioteci ( din străinătate) sau colecţionarilor. dar să n-o mai lungesc s-au discutat multe idei inclusiv de promovare a atelierului ori pentru primăvara poeţilor etc. despre poet şi poezie însă. ioan es. pop al cărui nume este scris astfel deoarece pop e un nume comun în maramureş ion la fel d-apăi să te mai cheme şi ion şi pop! a preferat acel es. ( de altfel exista şi un critic cu numele acesta, ion pop desigur- pe mine m-a dus imediat cu gândul la impresionişti manet-monet) revin acel es. pe care i l-a spus unui tip de la luceafărul parcă şi dacă la început tipul cu o voce mai sâsâită zicea că s-a ţăcănit a doua zi la sunat şi i-a zis retoric “tu ştii că e o idee bună?”. ioan es. pop a debutat la 36 ani ( nu la 32 ci atunci a depus el manuscrisul) din cauza cenzurii comuniste. a trebuit să plece de la maramureş la bucureşti iar atunci când a căzut regimul a fost o mare harababură. poetul vede un totul spre bine pentru că din acel manuscris nu a mai rămas decât cam 30%. debutul neconsemnat al lui ioan es. pop a fost în revista convingeri comuniste cu un poem patriotic. totuşi un lucru de precizat aici. această revistă este însă una unde au apărut importanţi poeţi ( unul din ei fiind cristi popescu aici a apărut şi “familia popescu” în acele “volumaşe împăturite”) titlul revistei servind mai mult drept o paravană iscusită. ioan es. pop a avut multe meserii când a venit în bucureşti printre care şi aceea de îngrijitor de porci lângă palatul cotroceni asta spunându-i-o “de la obraz” unul dintre “mai marii” ca să-l umilească. de altfel, această întâmplare ca multe altele a fost foarte hazliu istorisită din păcate nu pot să le reproduc întocmai. a insistat mult pe lângă noi să-l cititm pe cristi popescu şi am observat cu toţi admiraţia faţă de un mare prieten poet al lui ioan es. pop care s-a stins la doar 36 de ani din viaţă. ne-a mărturisit că pe un poet mai bun îl invidiază dar în sens pozitiv referirea fiind la cristi popescu şi spunând că întotdeauna s-au împins parcă unul pe altul ba chiar s-au influenţat “dar fără a cădea în plasa imitaţiei eram prea inteligenţi pentru asta”. s-a ajuns până la urmă şi la boala poeţilor “alcoolismul” unii doar degustători alţii mai mult degustători şi aici s-a conturat ca han unde se formează încheagă coclesc spirite poetice anecdoticul muzeu al literaturii române, terasa din spatele ei de fapt; şi s-a conchis că e bine ca poeţii să aibă un loc asemeni pentru că sunt “o specie pe cale de dispariţie”. admiră generaţia tânără şi a enumerat cam toate numele precizând pentru ce. deşi sincer aş fi preferat o selecţie mai restrânsă. printre altele am aflat măcar de claudiu komartin că nu şi-a terminat facultatea “e foarte inteligent ştie mai multe decât profesorii dar e un rebel cam aşa era şi cristi popescu nici el nu-şi terminase şcoala” asta venind ca o continuare a unei replici la o aserţiune de-a mea şi anume ”komartin ar fi un bun critic tânăr” ( dintr-un context antecedent în care ioan es. pop vorbea despre laurenţiu ulici reieşind că nu prea mai sunt critici, formatori de opinii, îndrumători de voci poetice etc.) negată pe acest principu al “rebelului komartin” care nu se poate controla cum i-ar sta bine unui critic. ioan es. pop ne-a lecturat din vechile poeme dar şi din noile încercări poetice. a început “cu aceşti ochi, cu care n-am văzut/niciodată la mai mult de-un metru depărtare,/urmăresc lumina ca pe un lucru străin/ şi pe cale de dispariţie,” versuri dintr-o poezie lecturată şi la euridice pe care am recunoscut-o imediat din paradigma. a citit şi din poemele noi dintre care unul scris în preajma sărbătorilor “ca să vedeţi ce scriam eu de crăciun” şi o serie de poeme rescrise în manieră proprie după alecsandri folosind recontextualizarea (procedeu pe care aveam să-l experimentăm şi noi la nina acasă pe un set de versuri ale lui blaga dintre care personal am preferat “luna creştea ca un fagure de miere”). interesantă mi s-a părut precizarea ninei că eminescu îi datorează foarte mult lui alecsandri mai ales la nivel formal iar ioan es. pop a confirmat. cui a vrut i-a dat foile şi i le-a semnat cu o dedicaţie ne-a dat tuturor o carte de vizită & ne-a propus să mai vină dar să ne asculte dânsul pe noi şi i-a spus ninei să mai cheme nişte invitaţi alături lui. mie pe care m-a identificat după o intervenţie & another one & another one “vezi ce înseamnă să ai un cititor discret” mi-a zis cu părere de rău că n-are ce să-mi dea rămâne dator ( ş-aşa ne-a mai promis o carte la 3 la lansare pt că l-a descurajat nina când i-a zis că suntem mulţi J ) mai şugubăţ i-am zis să-mi semneze cartea de vizită. pentru adrian i-am spus dar am remarcat-o pe nina când a completat adrian diniş şi nădăjduiesc că ştiu de ce. în fond pe lângă toate galanţele proustiene dobândite şi de ioan es. pop nu m-a lăsat rece când la un moment dat vorbind despre poezia lui ( în termeni de cititor legând poveşti de ex. cu un teodor mazilu apoi preferând povestea în poezie şi acea unire a genurilor pe care a completat-o poetul) mi-a zis că aş putea deveni un important critic J. m-a făcut să zâmbesc şi să zic imediat că dacă voi fi vreodată ceva poet atunci. grăbit pentru că nu dăduse nu ştiu ce la ziar ( nu cunoşteam termenul) era clar că mai vrea să rămână chiar a mai stat peste timpul pe care îl avea încă o juma de oră şi aş fi zis că dacă nu se închidea biblioteca şi nu trebuia să plecăm la nina acasă spre creangă ar mai fi rămas. şi ce s-a întâmplat dincolo? 1. am scris. în rest lavinia încurajată de pictoriţa noastră a început să povestească o grămadă de întâmplări mistice pornind de la nişte vise care poate plac fetelor mie nu J iar eu am râs de asta cu dragoş dar nu răutăcios. de la ioan es. pop mi-a rămas o sintagmă pe care a folosit-o repetat în atelier “foarte frumos”. [ pe 1 martie pe la 2 dimineaţa adaug părerea lui ioan es. pop despre poezie şi anume că ea este o rugăciune poetul s-a rupt de forma aceasta când a simţit nevoia să înjure dar nu ad litteram ci în sensul de a huli pe Dumnezeu iar poezia nu se poate naşte fără conştiinţa poeţilor de dinainte chiar dacă “desigur în momentul când scrii apare o revelaţie un bing-bang poetic” viziune descrisă în proza poetică “Muzeul lăuntric”. de asemenea, cea mai amuzantă fază a fost când am spus la un moment dat “ în tinereţea mea...”. citeam acum “O lacrimă înciudată” de Laurenţiu Ulici “Sunt bătrân, bătrâne,” şi mă hipnotizează alternanţa dintre prima şi ultima strofă mai exact versurile acestea “Mai iubind o fată, mai ratând o carte”, “Mai ratând o fată, mai iubind o carte...”].