Ioan Es. Pop intertext cu Nichita Stănescu

cum poezia lui Ioan Es. Pop este şi o recontextualizare a mai marilor de dinainte am ales să postez poemul ieudul fără ieşire care este în intertext cu Elegia întâia din Nichita Stănescu. vă las pe voi să vedeţi care sunt versurile.

ieudul fără ieşire
(partea I)

1. la ieudul fără ieşire şi noi am, şi noi am fost cândva,
şi sîntem şi acum şi o să fim şi mâine poimâine şi
în veci apa aceluiaşi rîu ne va scălda.

cîte luni n-a fost doar zi şi noapte
cîte luni nu l-am căutat peste tot?

trecătorule, fii cu luare aminte: spaţiul acolo
o coteşte brusc la stînga, capul reptilei
se rupe de trup, ghipsul grumazului plesneşte şi crapă. acel cap

singur pluteşte acum peste uscaturi şi ape
singur este acolo cel singur pe
corabia lui sebastian.
ci tu fii cu luare aminte: dacă aluneci acolo
nici o hartă n-are să-ţi mai fie de folos

zadarnic te vei zbate să afli ieşirea intrarea ieşirea
zadarnic vei zori să rupi linţoliul spaţiului
în care-ai lunecat. dincolo n-o să dai decît
de urma piciorului tău de dincoace.
fără margini este ieudul şi fără ieşire.

nici o geografie n-a reuşit încă să-l aproximeze
nu l-a prevestit nici o aură
nu-l urmează nici o o coadă de cometă.

ca nourul peste văzduhuri pluteşte el peste
uscaturi şi ape nu-l prevesteşte nici o
aură nu-l urmează nici o
coadă de cometă.

Elegia întâia
de Nichita Stănescu

I.
El începe cu sine şi sfârşeşte
cu sine.
Nu-l vesteşte nici o aură, nu-l
urmează nici o coadă de cometă.

Din el nu străbate-n afară
nimic; de aceea nu are chip
şi nici formă. Ar semăna întrucâtva
cu sfera,
care are cel mai mult trup
învelit cu cea mai stâmtă piele
cu putinţă. Dar el nu are nici măcar
atâta piele cât sfera.

El este înăuntrul – desăvârşit,
şi,
deşi fără margini, e profund
limitat.

Dar de văzut nu se vede.

Nu-l urmează istoria
propriilor lui mişcări, aşa
cum semnul potcoavei urmează
cu credinţă
caii…

II.
Nu are nici măcar prezent,
deşi e greu de închipuit
cum anume nu-l are.

El este înlăuntrul desăvârşit,
interiorul punctului, mai înghesuit
în sine decât însuşi punctul.

III.
El nu se loveşte de nimeni
şi de nimic, pentru că
n-are nimic dăruit în afară
prin care s-ar putea lovi.

IV.
Aici dorm eu, înconjurat de el.

Totul este inversul totului.
Dar nu i se opune, şi
cu atât mai puţin îl neagă:

Spune Nu doar acela
care-l ştie pe Da.
Însă el, care ştie totul,
la Nu şi la Da are foile rupte.

Şi nu dorm numai eu aici,
ci şi întregul şir de bărbaţi
al căror nume îl port.

Şirul de bărbaţi îmi populează
un umăr. Şirul de femei
alt umăr.
Şi nici n-au loc. Ei sunt
penele care nu se văd.

Bat din aripi şi dorm –
aici,
înlăuntrul desăvârşit,
care începe cu sine
şi se sfârşşte cu sine,
nevestit de nici o aură,
neurmat de nici o coadă
de cometă.

Niciun comentariu până acum.

nici un comentariu până acum

Comentarii RSS URI identificator TrackBack