au spus că mă reprezintă într-un impas
de a găsi ceva demn de reţinut la mine
dar nu există tatuaj care să intre destul
de adânc în piele
să mă doară ca tot ce au făcut mâinile mele
mai mult ca tot ce nu au făcut
ştiu să lovească
dar şi mai bine să tremure
am ţinut carbid în gură
drept căluş să nu vorbesc despre asta
dar eu mi-am vorbit
despre moarte ca un călugăr bătrân
şi nu am mai avut cale de întoarcere
4 Comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
sinddariani
amadiada
kirakostas
“să mă doară ca tot ce au făcut mâinile mele
. Eu ador, în continuare, “dar nu există tatuaj care să intre destul
mai mult ca tot ce nu au făcut” aici e o problemă de formulare “ca tot ce”…, dacă i-ai găsi o altă haină ideii ăsteia(din primele două versuri, strofa a doua), îţi voi aşeza în palme un mănunchi de frunze galbene .
Am obligat poporul din apartamentul meu central să-ţi asculte poemul( recitând, am sesizat hiba formulării ” ca tot ce nu au făcut” ) şi toată lumea a îndrăgit “eu mi-am vorbit
despre moarte ca un călugăr bătrân”
de adânc în piele”. Cu drag şi dor până diseară, Katika
ok. o să îţi spun povestea a ceea ce vreau să spun şi reformulez. întotdeauna am crezut că dacă un poet îţi spune ce are în minte e fenomenal. problema e nu ce crede el că spune ci cum spune tocmai asta şi mai ales în puţine cuvinte.
nu cred ca in putine cuvinte e neaparat ok, adica un minimalism tenic.
ar fi misto sa spui povestea si sa nu mai faci prelucrarea. macar ca exercitiu, spre comparatie
ma refeream mai degraba la o sublimare a limbajului, nu degeaba am eu poeme fluviu. cat despre poveste nu pot sa o spun decat pe ocolite, ea ramane chiar daca nu o spun. de aici problema. nu stiu daca ma fac inteles.