dama de frică

în noaptea asta au început cu adevărat insomniile
şi creierul meu zvâcneşte continuu te vrea continuu
ca o cavitate în care ar trebui
să existe dragoste
şi nu există
creierul meu se face părtaş la nelegiuirea prin neuitare
adică tu poţi să mori
tu poţi să intri în peştera lui Dumnezeu
şi poţi să cazi într-o gaură prin gheaţă făcută în apă
şi ochii să-ţi fie de sticlă rece tot timpul
lătrând la lucruri care nu mişcă
să stai cu mâinile pe lângă corp
tu poţi să fii o maşină care iubeşte şi scuipă
apoi se leapădă şi plânge
scuipă şi cu mâna dreaptă mângâie plămânul meu drept
în care ca într-un cer roşu rotund
se dau nori la o parte se fac găuri
în sângele-acesta din cer
în noaptea asta eu încep să cred în fiecare om care mă
înconjoară ca într-o maşină
să-mi pun în tine speranţele ca într-o maşină care în loc de aburi
şi fum negru emite
o ceaţă fierbinte diformă sufletul

eu sunt un mare artist scuip opera mea
opera mea sunt ţigările pe care s-a odihnit
gura voastră şi sper
că gura voastră vine şi pleacă spre o gură mai mare
în care locuiesc pe ascuns morţii voştri

el este un şi mai mare artist
paharele voastre nu din sticlă s-au făcut
ci din nevoia voastră de-a bea s-au născut
din marele om care
se uită la mine cu ochiul din talpă
şi simt o pleoapă de ciment
pe pieptul meu
un ochi care mă zgârie cu genele

somnul marilor artişti
este atunci când ei uită şi voi
muriţi
lor florile la fereastră li se usucă
ale voastre sunt umede şi vii
vii şi reci
ca şi cum le-ar fi avortat floarea mare
de curând
ca şi cum voi nu creşteţi
ci pulsaţi pur şi simplu într-o baltă
de frumuseţe

3 Comentarii

Comentarii RSS URI identificator TrackBack