De la Nicolau în jos

Adrian Diniş, Cătălina Cadinoiu

Curge o apă odată cu metrourile.

Iar Nicolau a fost un brutar din Chilia

care şi-a îngropat mama într-o jumătate de zi

după ce biata Miţa i-a lăsat casa şi o demnitate de poet.

Şi ar putea invada tunelul – o cascadă orizontală –

şi niciun peşte, nimeni nu ştie. Tu continuă cu ale tale,

eu sunt aici pentru a pune în ordine

obiectele în întuneric.

Regal mă aşez pe un scaun de nuiele

alegând mazărea de fasole pentru un suflet bun, suav

care mă va lega de toate braţele Dunării.

Stau pe loc ca şi cum aş aştepta un cutremur

ca şi cum aş aştepta nimic

cineva spunea că omul

trebuie să sape o fântână din care să bea

–fântâni arteziene- mă gândesc eu

de ce sângele are gust sărat?

Adi nu a crezut în Paranoia Paradis

aşa cum Nicolau nu credea

că maică-sa Miţa era iubită de toată Chilia-Veche,

un fel de Sfânta Paraschiva a haholilor.

ca un pumn vorbesc despre poemul ăsta

şi nouă nu ne place să fim trântiţi la pământ

atunci pentru ce înălţăm imnuri tristeţii?

păsările zboară fără să ştie

că un vânător tocmai le-a luat în vizor

glonţul zboară să le îmbrăţişeze

fără să ştie ce face el,

de fapt glonţul e atât de singur şi moare atât de repede

Nu am ascultat-o pe mama

deşi mama m-a ascultat

când scrâşneam din dinţi la fuga viţelului meu drag,

cel care lovea cu tot sufletul vita cea mai blândă.

Niciun comentariu până acum.

nici un comentariu până acum

Comentarii RSS URI identificator TrackBack