Acei oameni din peşteră cu jumătate de corp sub piatră,
ei au ales din frumuseţea reptilei
şerpuirea printre lucrurile sublime
şi din om apropierea de noapte şi zi.
Acei oameni care au pe spate
înfrăţirea dinafara timpului
şi prelungirea ecoului din prăbuşirea fiului risipitor,
a oricărui fiu risipitor.
Salamandrele deschid drumurile înaintea calului orb.
Acei oameni care au în sânge frigul nordului,
arată lumii împăcarea de care noi
suntem capabili doar sub cutremurarea unui ţipăt.
Se lasă o noapte creată special pentru cei curaţi,
partea mirifică din sticlă este că noi nu ne întrebăm cât suferă fiecare
ne alegem privirea pe care să o punem în geam
să se ştie ce toamnă a fost uitată
să se zâmbească peste rima de cânepă care s-a deşirat.
Eu sunt Cătălina pentru oamenii de la masă
aşa cum este o sticlă,
bere pură pentru kant.
Se lasă o dimineaţă peste corpurile noastre înjumătăţite de ideea
unei speranţe travesti.
Doar ideea, pot spune,
doar speranţa, pot spune.
Se lasă dimineaţa lui brâncuşi peste pasărea ecumenică.
Unii se aşează lîngă poartă, sunt somaţi să nu cugete la o deschidere
mai mare decât distanţa de la un suflet de om la altul.
Am lovit cu aripa mudară peste acel fir de grâu
Cu ce este de vină grâul pentru mizeriile corbilor?
Păsări negre, păsări hidoase scăpate de sub cuţit vulgar
Păsări care trebuie să moară pentru binele păsărilor.
Juan, eu îţi croiesc păpuşa bigotă
sau păpuşa progresistă
sau păpuşa piristroichistă
şi tu, daragoi, îi dai viaţă.
Când îi iei un spaniol vitalitatea
este ca şi cum i-ai lua unui cerşetor zdrenţele
şi grădinii zoologice, animalele.
Juan ponegreşte budismul,
Juan mi-a scuipat în faţă creştinătatea.
Juan iubeşte adevăraţii greci
aşa cum iubeşte stadiile pătlăgelei:
mugur, floare,
barabulă mică verde, barabulă mare verde, barabulă roşie mare,
putregai, mugur, floare
Pe bulevard cresc salariile,
sus se ridică păsările, sus
ciripitul ca aburul fierbinte din saună.
Daragoi Juan, zâmbeşte cu dardele barbare
pe care le îndrepţi
spre coşul nostru de zarzavat
Daragoi Juan, fustele noastre
sunt tot atât de roşii
atât că ale voastre sunt mulate
pe rotunjimile şoldurilor
şi ale noastre sunt largi ca ugerele.
cadavre exquis
Aida Hancer, Adrian Diniş, Cătălina Cadinoiu
Tango în urma paharului de cafea ca mirosul
de câine planând deasupra trandafirului.
S-a oprit muzica. O să înceapă iar. Nu mai respir. O să încep iar.
Ca o amintire despre tei bătrâni, veghez cartea
în care s-a scris cât de puţină importanţă ai tu pe lume.
tatăl meu e mort, eu am crescut
din degetul lui de la picior şi Dumnezeu
mi-a umplut un pahar cu ceai verde
din vena lui.
Am de toate în jur. Maşini de tuns iarba. Cafea cu whiski.
Am să mă înec într-o apă
prin care trec milioane de volţi.
Cubul de gheaţă pluteşte. eu plutesc.
Spre uşa deschisă ne-am grăbit cu toţii să ne-nghesuim,
să ne strângem în braţe şi să spunem că ne plac căluşeii.
eu nu am avut puterea să fiu nevinovată până la sfârşit
am hrănit luna cu ieşiri la o bere
am hrănit întunericul cu lapte
Eu stau cu spatele la spectacol
citesc ziarul invers. Am să dansez cu cuierul
care s-a îmbrăcat cu trei geci, două pulovere şi o haină de blană.
A scăpat pe jos o pălărie şi câteva şaluri. eu mă îmbrac.
Gulerul s-a răsfrânt peste cuvintele tale
cele care mă fac să dorm întinsă luntre
dezbat o problemă rusească
dacă sufletul meu are nevoie de schele şi înjurături
cu aripi ciocănind la ferestrele termopan.
Când deschid un contrabas aş vrea să găsesc o femeie goală.
Mi-e teamă să nu-mi cadă pianul pe degete.
Zdrobesc o ghitară. Poate pentru că inima mea zdrobită nu ştie să cânte.
Tango, în sfârşit, în Pădurea Neagră.
Tango la capătul balustradei unde stau mâinile întinse pentru covrigi.
Tristeţea este sentimentul lor la îndemână
se înghesuie pe peron,
trişti, ei au vizibil atitudinea răsfăţaţilor
care se încalţă zilnic
cu alte sandale
tristeţea lor este adevărata pace
căzutul de acord al lebedelor pe acelaşi mănunchi de stuf
de aici, expresia te-ai pus cu capul pe lauri
te-ai pus cu capul pe stuf, ai renunţat
la acele tristeţi, ape anume
în care îşi văd cu toţii nasurile.
tristeţea este adevărata lor pace
acceptă o pernă mai tare,
poate de data asta nu vor arunca în somn cu pietre
ca în femeile adultere din Iran.
cât de mult mă fascinează modernitatea pietrelor!
lapidare, frumoasă lapidare ca o frumoasă tinereţe
a sobolanilor în fata din stuf
frumoasă lapidare, trist şobolan!
|
sinddariani
amadiada
kirakostas
